- Care e jocul tău preferat din copilărie? Dar din adolescenţă?
- Din copilărie? Să citesc benzi desenate (toată ziua) şi cărţi (toată noaptea). Din adolescenţă? La fel. Plus Tetris.
- Cînd te întîlneşti cu primii tăi prieteni despre ce vorbiţi? Despre trecut sau despre prezent?
- Despre viitor, despre viitor.
- Sportul preferat? Ce sport pe care-l urmăreşti la TV ai vrea să cunoşti, să practici (de ce)?
- Să înot într-o mare oarecare cât de mult cu putinţă, de-a lungul ţărmului, cu ochii închişi (trei, patru ore...). Dacă nu e o mare la îndemână, cu puţină imaginaţie poate fi ok şi o piscină sau orice alt recipient. Nu urmăresc la TV sporturi. În orice caz, sensul unei întreceri sportive depăşeşte capacitatea mea de înţelegere (scopul oricărei activităţi fiind după mine autodepăşirea şi nu confruntarea). În fine, mi-ar plăcea să mă dau cu deltaplanul – cred că a zbura e ca şi cum ai înota, adică înseamnă să capeţi un corp mai discret, mai eteric, să uiţi oleacă de gravitaţie. Mi-aş mai dori să alerg într-un butoi – da, exact, ca hamsterii – din motive de civism – în condiţiile crizei energetice, aceasta devenind singura alternativă economică pentru încărcatul laptopurilor pe timp de noapte.
- Ce chestie n-ai face, dar l-ai pus pe vreun personaj de-al tău să facă (oarecum în locul tău)?
- Să sparg moaca unuia sau uneia care nu mi-a respectat teritoriul.
- Care e profesia pe care ai face-o cu plăcere? O profesie hobby care te-ar face fericit?
- Paznic de far sau bibliotecar: cele mai frumoase îndeletniciri din lume. În timpul liber, mi-ar plăcea să fiu demonul Asmodeu – care, mânat de curiozitate, ridică noaptea acoperişurile caselor, să vadă ce fac oamenii acolo.
- Ce sentimente/stări te enervează?
- Bătutul apei în piuă. Déjà-vu-ul, pe de o parte, şi schimbarea iremediabilă, pe de alta. Fugit irreparabile autobusus. Nelăsatul în pace, ori lăsatul de izbelişte.
- O faptă cu care te-ai lăuda în faţa copiilor tăi? Un eveniment care te-a avut în centru pe tine şi care i-a bucurat nespus pe părinţii tăi?
- Timpul o va spune – deocamdată, nu am făcut mare lucru. Poate faptul că am scris ceva, că am publicat ceva, că iubesc, că am nişte copii pentru care îmi dedic 101% din timp, că am văzut nişte locuri, că am cunoscut nişte oameni. Dar astea le fac destui. Uite, poate cel mai remarcabil lucru despre mine, care mă face unic, este faptul că mănânc îngheţata încălzită în prealabil în cuptorul cu microunde.
- Dacă ai cînta rock sau jazz, ai fi foarte sărac şi ţi s-ar propune să cînţi manele pentru mulţi bani ai accepta? Ce n-ai accepta ca scriitor?
- Cu riscul de a contraria pe mulţi, consider că dacă realizezi că ceea ce faci (cânţi, scrii) e mai important decât ceea ce eşti, merită să te prostituezi un pic. Camões - a spus-o Joan Saramago, când a luat Nobelul – bătea din poartă-n poartă cu manuscrisul de la Os Lusiadas, ca un cerşetor, implorând potenţialii sponsori să-l promoveze, că e un text bun, domnule, pe onoarea mea. Dacă chiar CREZI că merită să transmiţi ceea ce poţi da mai bun din tine, demnitatea las-o în cuier. Cât despre manele – da, da, domnule, manele subversive, cu coloratură punk. Chiar şi fără bani! Doar aşa, ca să realizezi joncţiunea dintre contra-cultură şi acultură. Ce n-aş accepta, ca scriitor? Să cobor pe altul, ca să mă ridic pe mine.
- Dacă ţi s-ar da un premiu pe care nu l-ai merita (cel puţin nu mai mult decît cel de pe locul doi, pe care l-ai simpatiza de multă vreme) ce ai face?
- Am răspuns aproximativ la treaba asta un pic mai sus. Aş încerca să-l acopăr de laude pe cel de pe locul doi, să mai îndrept oarecum din nedreptate.
- Cum ai devenit ceea ce eşti acum?
- 80% mulţumită destinului, 20% a eforturilor proprii. |
.JPG)
